12 august 2010

Saptamana Google



Am putea spune că săptămâna asta a fost una Google. Aceasta a început cu o veste bună pentru utilizatorii Android, care au aflat că au parte de cele mai multe aplicaţii gratuite şi de unul din cele mai mici preţuri medii pe aplicaţie. Au urmat apoi mai multe veşti din partea YouTube, care au anunţat serviciul Leanback , noua faţă a versiunii mobile a siteului, cât şi introducerea suportului pentru videoclipurile la rezoluţii 4K.
Veştile legate de Google nu s-au terminat însă aici, una dintre cele mai importante fiind cea că guvernul chinez a prelungit licenţa pentru motorul de căutare Google, ocazie care i-a făcut pe cei din companie să se întoarcă din nou în China. V-am prezentat de asemenea şi o mică parte din istoria Google, alături de vestea că a fost introdus un nou editor pentru semnăturile din Gmail, mult mai îmbunătăţit faţă de versiunea precedentă. Din nou a venit o veste bună pentru utilizatorii Android, care de puţin timp se pot folosi de aplicaţia Open Spot pentru a-şi putea găsi un loc de parcare. Noutăţile nu s-au terminat însă aici, anunţându-se de asemenea şi o nouă facilitate în Google Labs şi anume introducerea linkurilor scurte pentru Google Maps. Săptămâna companiei s-a terminat prin vestea că Google a investit în secret în reţeaua Zynga, urmând să lanseze Google Games.

Niciun comentariu: